Avertismentul dur al managerului spitalului „V. Babeș” din Timișoara: „La toamnă ne așteptăm la tsunami”
Managerul Spitalului Victor Babeș din Timișoara, Cristian Oancea, trage un semnal de alarmă în ceea ce priveşte nerespectarea regulilor impuse de autorităţi şi dezastrul care va veni din cauza nepăsării pupulaţiei.
„Am spus că în iulie vom avea 700 – 800 de cazuri. Se pare că a explodat creșterea exponențială. Severitatea cazurilor e în creștere incredibilă, ne așteptăm la ce e mai rău. Ne așteptăm la un tsunami. Valul unu va fi replica palidă a valului 2. Dacă nu se va termina cu nebunelile cu antivacciniștii și cei care susțin că nu există Covid sau decese vom avea același scenariu ca în Italia. Cei care promovează teoriile conspiraționiste trebuie să plătească. Acești oameni care promovează că nu există Covid, decese, ar trebui să răspundă cu caz penal. Din cauza teoriilor lor ajungem să moară foarte mulți oameni. O nație întreagă ne aflăm la marginea unui dezastru medical. Am avut o șansă în februarie – martie când am făcut față cu brio medical, acum nu mai putem face asta din cauza iresponsabilității. Riscăm să pierdem controlul medical în august. Se pare că am dat cu piciorul la tot ce am făcut în martie”, a declarat medicul Cristian Oancea, citat de digi24.ro.
799 de infectări în ultimele 24 de ore
Până astăzi, 17 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 35.802 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 24.598 au fost externate, dintre care 22.312 de pacienți vindecați și 2.286 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.
Totodată, până în prezent, 823 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere. Până astăzi, 1.988 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 16.07.2020 (10:00) – 17.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 17 decese ( 11 bărbați și 6 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Botoșani, Buzău, Galați, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani și 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani. 16 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 799 noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 273 de pacienți. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 925.001 teste.